Trecutul este o percepție asupra unei experiențe expirate, trăite deja și arhivate.
Arhivăm trăirile, alegem să uităm de ele, pentru a trăii în prezent altfel decât am făcut-o cândva, din dorința de a nu repeta ceea ce am trăit deja.
Uneori, din dorința de a retrăii ceea ce ne este cunoscut, rămânem atașați de cunoscut, și nu suntem conștienți de suntem în prezentul de acum sau în trăirea din trecut.
Cum conectăm la viața din prezent, viața pe care nu o cunoaștem, care nu ne este cunoscută precum e trecutul, fără să ne fie frică de suferința necunoscutului ?
Ne aduce în viața din prezent bucuria de a descoperii noi experiențe și perspective despre simțire și înțelegere.
Viața de acum presupune dinamici interioare pe care le replicăm în exterior pentru a afla ceea ce nu știm despre noi înșine și despre viața de acum.
Trăitul în trecut este o formă de a refuza a fi viu, de a respinge viața din prezent, de a experimenta în prezent. Este o formă de neiubire de sine.
Dacă nu putem accepta experiențele din viața curentă, trăim percepția respingerii prin cei din jurul nostru și a noastră ca o reflexie la cum privim prezentul.
Viața este oglindită în interiorul nostru prin curiozitatea noastră de a cunoaște.
Poziționarea față de viața atrage ceea ce poate oferii viața, adică bogăție în trăiri și cunoaștere.
Bogăția sufletului este oglindită în exterior prin abundenta vieții din prezent, când respingem să trăim în prezent respingem abundenta vieții.
Viața vie cere prezență, cere curiozitate de a descoperii și trăii experiențe create, conștient sau inconștient, de noi sau cei din jur.
