Caut în mine, în corpurile mele, locul emoțiilor de mine profund ascunse însă nu știu să îl găsesc.
Recent, o parte din mine a ascuns cunoașterea care m-ar putea ajuta să desprind un mecanism care mă oprește să simt emoțiile.
Această parte a suferit din simțire și a ales să nu mai simtă, a ales să observe ce se întâmplă când nu simți nimic de la bucurie până la suferință.
O vreme a fost bine apoi s-a simțit un gol în corp, un gol lipsit de orice gust al vieții.
Emoțiile din corpul nostru dau gustul vieții de zi cu zi indiferent dacă suntem conștienți de conexiunea cu ea ( viața).
Emoțiile ne conectează între noi, de la inimă la inimă, la nivel inconștient de percepție căci încă nu știm să trăim viața conectați la emoții.
Pentru asta am creat mecanisme ce se interpun între emoții și conștient precum un perete de sticlă prin care vezi da nu poți să simți.
Se întâmplă să ne uităm la o situație și spunem “nu există atracție căci nu trezește în mine nici o emoție, deci nu e să fie”.
Însă dincolo de mecanism, uneori, emoția chiar există.
Este o chestiune de timp până emoția creste încât să înlăture obstacolele și să ajungă în conștient.
